Trebuie sa-i suportam zi de zi, fara a ne intreba ce vor de fapt, ce stiu sa faca si care-i faza cu alegerile europene. Astept cu groaza ziua in care tehnologia va evolua intr-atat incat campania electorala se va face cu holograme de politicieni, proiectate in intersectii, pe cladiri sau pe cerul serilor de mai.

Pana una alta ni se servesc bannere uriase care costa probabil o gramada de bani. Suntem dusi de nas pentru a nu stia cata oara cu niste mesaje tembele si figuri anoste. Mircea Geoana arata de parca si-ar fi dat gura cu lipstick, Adrian Severin seamana leit cu un urangutan care zambeste la vizitatori, Crin Antonescu e cyborgul perfect, Monica Macovei are o fatza de pupaza gen “v-am spus eu?” and so on and so on.

Nicolae Ceausescu era un biet incepator intr-ale spalarii creierelor. Frecventa si dimensiunile imaginilor cu oameni posibili bate la fund bietele tablouri dictatoriale pe care le vedeam prin scoli si uzine. Acum nu mai avem un conducator iubit ci ne amagim cu libertatea ca putem alege intre trei sau patru figuri monumentale pe care le vedem in intersectii, in fiecare statie de autobuz si de metrou, atarnate de fiecare stalp. LEGATE BINE CU LANTURI. Din pacate, intre bannerele electorale si cultului personalitatii tipului ala din Coreea de Nord diferenta este doar de intensitate, cele doua “situatii” sunt plasate pe aceeasi axa.

Ne temeam de Ceausescu ca il vedeam pe coperta Magazinului Istoric? Acum il avem pe papa Obama in presa, in fotografii cu Planteta (!) in fundal – traiasca bravii jurnalistii de la Evenimentul Zilei- sau ranjndu-ne de pe Men’s Health, pe care culmea, mai dam si banii. Este rizibil.

Ne spun ca le pasa de noi, de joburile noastre si alte cele. Atunci de ce au blocat intrarea de la metrou, Stefan cel Mare dinspre Barbu Vacarescu, de ce trebuie sa te strecori intre Adrian Severin si o cutie de reciclat plastice? Culmea ipocriziei, poate DOAR un detaliu, dar problemele incep de la astfel de detalii. Demult mi-as fi infipt carja in bannerele astea cu politicieni, dar simt cum sunt pazite de aurolaci, vanzatori de chioscuri si badigarzii, care culmea sunt din ce in mai multi pe strada…

Asa ca am sunat la PSD Sectorul 2 unde mi-a raspuns o tanti careia m-am prezentat si i am explicat ca impiedicarea accesului unor amarati care umbla pe jos in statia de metrou, contrasteaa profund cu mesajul “Voi sunteti importanti”, afisat cu litere de o schioapa. “Dar pe ceilalti i-ati vazut?” a urlat isteric doamna in telefon, convins ca sunt un agent provocator, platiti de “ceilalt”. I-am raspuns ca ceilalti sunt pe stalpi si nu te impiedici de efigiile lor cand vrei sa intri la metrou.

Mi s-a trantit telefonul, cu mesajul “Sa traiti bine!”. Am sunat din nou, mi-a raspuns un tip si am tipat la el cum isi permit sa trateze asa un potential alegator, un cetatean care s-a prezentat si le-a SEMNALAT POLITICOS o situatie. Mi-a dat-o inapoi pe isterica, care a mai tipat odata “da am notat sesizarea” dupa care mi-a trantit din nou telefonul, cu acelasi mesaj ” Sa traiti bine!”.

A propos de mesaje. ASTIA ne cred chiar idioti. Cum naiba sa alegi pe cineva, in urma unor mesaje gen “(Duminica) in familie trecem mai usor peste greutati”, “Si la bine si la greu” – Ciocu’mic, s-a decretat ca e greu, da? sau “Avem nevoie de oameni ca…”

Din fericire, furtuna de ieri a daramat bannerul. Cine voia putea sa isi bage picioarele in Geoana si Severin.

Bannerul PSD mai facea azi dimineata fix cat o flegma de EBA.

Dar tare cred ca pizda cu mobilul e chiar pizda de partid care mi-a trantit telefonul si acum coordona montarea rapida a unui nou banner din care probabil doi moshi ar avea de mancat o luna.

Alegerile astea, materialele promotionale au devenit mai monumentale ca oricand. Sunt sigur ca daca ar putea, dobitocii astia ar proiecta niste holograme cu personalitatile lor publice. Acuma nu zic ca politicienii ar trebui sa arata ca niste actorii dar cand ii vad pe inghetatii aia de la pnl, pe androidul de crin antonescu cu gasca de femei la menopauza in jur, cum ne monitorizeaza ei din fiecare interesectie imi vine sa vars.

Dar, legate cu lanturi grele si pazite de aurolaci, afisele, bannerele si alte chestii de atarnat pe stalpi ne pazesc impozante.

Sunt un tânăr urban şi educat, mai îmi iau şi eu câte o cămaşa Tommy şi ghete Camper, , am mai dat chiar şi prin Fratelli, dar astea nu sunt argumente suficiente pentru a te vota. Nu te cunosc, sau pardon, nu te cunoşteam dar iată că de când ai apărut pe sticlă nu te pot suporta. S-au deschis cumva porţile cafenelelor din Dorobanţi, a devenit Bamboo un loc prea încărcat cu deşertăciune lumească şi au dat drumul la pitzipoance în politică? Care e programul tău, care sunt ideile pe care le promovezi,care e programul tău politic, cum vrei tu să schimbi lumea? Vrei să ajungi în politică pentru ce? Să te votez pentru ce? Pentru că dai bine la Happy Hour? Sau pentru că simt vreo nevoie bruscă de a mă identifica cu tineretul corporatist şi snob al capitalei?

Pac-ţac, un concert cu Direcţia 5 şi ceva pseudotechno românesc, niscaiva steguleţe şi postere cu zâmbet de Colgate şi avem europarlamentară EBA. Cât de trist a ajuns să fie în România. O să îţi arunc flori în calea limuzinei EBA, iubită conducătoare când vei ajunge pentru noi, tinerii României, la putere!

Basescu a dat-o pe minimal. Avem EBA si Boc! Strasnic.

Bunicul meu are 83 de ani şi s-a obişnuit să cumpere mizeria de cotidian “Libertatea” pentru programul TV. Cum de la o vreme, “Libertatea” a devenit un soi de fiţuică pornografică, bietul om, s-a trezit în situaţia de a aduce bunicii un “ghid despre sexul oral” acum două săptămâni şi unul despre preludiu, acum o săptămână. Săptîmâna asta nu ştiu ce ne mai înveţi pentru că bunica s-a sesizat şi aruncă ghidul în sobă. M-am uitat şi eu peste el, mi se pare prost scris şi nu te învaţă nimic nou, asta dacă nu eşti cumva sever handicapat din punct de vedere erotic. Astăzi, răsfoind ziarele bunicilor, am aflat că ai devenit scriitoare. Episodul relatat de “Libertatea”, cel cu omul de fotbal Dan Petrescu, este mai puţin excitant decât articolele din “Infractoarea mov” pe care o citeam în şcoala generală, pe sub bancă. În altă ordine de idei, aştept ca Libertatea să scoată un ghid de bucate porno, cu Sexy Brăileanca tăind morcovi la păsărica goală, un ghid de chiulit împreună cu eleva porno, iar în timcp, pe măsură ce societatea devine mai libertină, un ghid al creşterii copiilor, variantă porno. Nu mă întrebaţi cum ar arăta, inventează “Libertatea” ceva. Eu pot doar sugera bone porno, care pot oricând să ofere o felaţie stăpânului sau un cunilingus doamnei, în timp ce aceasta schimbă scutecele. A spus Freud că există sexualitate infantilă? A spus. Ei, atunci nu m-ar mira ca în viitorul apropiat, Libertatea să scoată un ghid al preşcolarului porno.

Dar să revenim la Laura Andreşan. Dacă vreau literatură erotică, pun mâna pe o carte de a lui Guillame Apollinaire, pe Anais Nin, pe viaţa sexuală a Catherinei M sau pe Lunile de Fiere ale lui Bruckner. Pe Laura Andreşan nu o vrea nimeni, este un produs vârăt pe gât de media sub scuza că asta vrea boborul. Nimic mai fals, o vor poate măturătorii disponibilizaţi cu două clase şi nici ăştia nu cred că au făcut vreo cerere în acest sens, cred că se bucură şi ei că găsec aproape pornografie pe aproape gratis.

Ca încheire, vor descrie experienţa mea “personală” cu Laura. În 2007, la o întrunire de motociclişti de la Oradea, mare show mare cu Laura Andreşan şi o blondă pe post de “asistentă” într-ale erotismului, Urcă Laura pe scenă, urcă şi blonda şi pentru că cei aproximativ o sută de motociclişti nu au căzut subit în extaz la vederea celor două paparude fătâindu-se topless de colo până colo, Laura a inventat rapid un conflict cu un biker din public, conflict pe care doar ea l-a văzut şi nimînui nu-i era clar cine era exact cel care nu ştiu ce a comentat. Brusc, am auzit-o ţipând “Nu ai tu faţă de pizda mea” şi începând să arate degetul publicului, spre o paşnică mirare generală. Că Laura era beată nu ar fi o problemă, “diva” aflându-se totuşi la o întrunire de motociclişti, problema a fost că întorcându-mă la redacţia mea de motociclişti a trebuit să caut jumătate de oră o poză decentă cu Laura. Pe scenă, în lumina crudă a blitzului curgea carnea de pe ea, un fenomen ciudat, pentru că Laura încă nu e grasă.

Cuvinte cheie: Cognitivismul, varză a la Cluj, făuritor, al, unei, Brave New Word!

Colectivul şi campusul. Bine totuşi că nu eram în Grozăveşti sau Regie.
Pe larg: perioada mea de student a fost un semi-dezastru instituţional şi social. Deşi “societatea ne învaţă” că vremurile studenţiei sunt miezul, cred că singurul miez în cazul meu a fost miezul depresiei. Naiv mai puteam să fiu: credeam că în căminul XVI Haşdeu voi găsi mult visata gaşcă de intelectuali – rebeli- alternativi- skateri – snowboarderi şi gagicile aferente, cu care o să ascultăm ska punk, o să schimbăm păreri inteligente şi o să ne dăm din greu pe placă. Cam în prima zi de cămin am realizat că tocmai nimerisem în mediul protomanelist, unde e şic să umbli mahmur să nu dormi noaptea, să mănânci pe unde apuci să arunci cu obiecte pe fereastră şi să ţipi Muie Steaua când auzi pe cineva la etajul superior ţipând Muie Dinamo!

Dacă tot am luat-o în cercuri concentrice hai să dăm şi pe la şcoală. Colegii. Naiv cum eram şi cum citisem prin cărţile alea ale lui Eliade, credeam că o să intru şi eu în cine ştie ce gaşcă sofisticată cu care “să îmi trăiesc studenţia”. Greşit: eram peste o sută de viitori psihologi, dar vai, fetele erau o masă amorfă din care cel mai probabil visau ce costumaşe o să poarte când o să îşi aştepte pacienţii şi cum îşi vor mobila cabinetul şi despre care aflam prin diverse canale că ar avea diverse probleme psihologice sau psihiatrice care probabil le-or fi dat ghes înspre această carieră de reputat.

Băieţii. Vai şi amar! Avem aşa: un asistent la psihiatrie tăcut şi ţăran, pe la vreo 40 de ani care mai deschidea şi gura din când în când şi se scăpa despre ce mişto e să pui cămaşa de forţă la doamnele trecute de prima tinereţe. Mai era un tip poreclit “jandarmul”, după complexa sa meserie. Ocazional puţea a transpiraţie. Dacă tot suntem la capitolul forţele armate, mai era un nene colonel de aviaţie sau ceva asemănător venit pentru diplomă. Trecând la generaţia tânără mai exista un tip haios, numit chiar şi şef de an, dar care repede îşi pierdu avântul, deveni beţiv şi creator de evenimente când apărea pe la cursuri. Să nu uităm de cei doi satanişti, din care unul mi-a făcut chiar şi o vizită la sfârşitul anului doi să-mi vorbească despre cât de minunat e satanismul, despre cum satanismul a fost pentru el o adevărată terapie şi despre cum aş putea deveni şi eu satanist. Acum să sărim în extrema cealaltă şi să menţionăm că am avut şi un Jesus freak, de treabă de altfel, care culmea devenise oarecum amic cu unul din cei mai stresaţi oameni de i-am cunoscut vreodată şi un minunat exemplar de border line aş putea adăuga. Am uitat pe cineva? Mai era şi un tip care vorbea rar şi foarte încet, un fucker misterios şi inteligent cică care se apucă de neuroştiinţe şi aş mai putea să îl menţionez şi pe CC al PCR, care desigur a ajuns CEO între timp desigur deşi nimeni nu reuşise să cuantifice exact în ce consta inteligenţa sa superioară. Aş comite o ipocrizie dacă l-aş insera în această masă şi pe Maestrul T., el este unic şi irepetabil şi inocentei lui “persona” care credea în existenţa permiselor speciale de noapte pentru sala de lectură ar trebui să dedicăm un întreg blog.

Psihologie la 220 V.
Să revenim. Ce ţi-a căşunat măi frustratule pe facultatea de psihologie din Cluj? Eşti invidios pe ce au ajuns alţii, că nu eşti şi tu şef de resurse umane pe la vreun complexul Orange, să îţi cumperi şi tu haine de firmă, reno laguna, apartament în dorobanţi, ia mai ţineţi gura măi nerealizatu-le! Nenea, nenea, tanti psiholog ce citeşte Cosmo şi suge pula după litera manualului Cosmo despre supt pula, staţi puţin ia să vedeţi aicea:

Feriţi-vă de psiholo(a)g(ă)!

La sfârşitul deceniului 9, în Cluj Napoca s-a întâmplat un lucru mare.Mircea Miclea, un tip despre care lumea era în genere de acord că fusese un student tîrîş-grăpiş de nota cinci la filosofie, un tip care ştie oricând să îţi recomande un vin bun sau să îţi vorbească despre savurarea unei blonde reci, descoperă Nişa: psihologia cognitivă, cea care reduce fiinţa umană la ce se întâmplă între inputul x şi outputul y şi are o abordare a psihicului uman, similară cu abordarea televizoarelor cu lămpi de către vecinul reparator de televizoare. Mircea Miclea scrie o carte de să o înţeleagă tot prostul din duzina de tratate de cognitivă pe care avusese dedicaţia să le citească, îi lasă paf pe Americani care sare cu banul şi cu talentul său de Florin Piersic în seducerea maselor schimbă macazul paradigmatic în facultă, dă toată garda veche afară şi îşi aduce garda lui lupi tineri şi înfometaţi pe care îi ardea la cur treaba că psihologia este şi trebuie să fie o ştiinţă reală.

O fi o ştiinţă reală şi visul lui Miclea pe care ni l-a împărtăşit acum 8 ani că peste 12 ani din momentul de faţă o “problemă psihologică” poate fi rezolvată cu o cantitate x din substanţa y o fi şi el întemeiat. Dar asta ar însemna dizolvarea psihologiei în neuroştiinţe, în nu ştiu ce chimie, cibernetică şi algoritmică avansată. Ceea ce înseamnă că psihologia lor cognitivă nu era decât un dat cu linguriţa prin crusta de miere a marelui butoi cu căcat ştiinţific solid, adică mai pe înţeles, nu aveau pregătirea de ştiinţe reale necesară, îmbăindu-se în semidoctism, dar…

îl aveau în schimb pe pitbullul statistic Bivolaru, un caz clinic, se zvonea prin epocă, care ar cam fi fost pierdut fără pastilele sale de maniaco depresiv cu acte în regulă, spuneau gurile rele. Iar pe Bivolaru ăsta si absenţele sale de până la 5,6, săptămâni de la cursuri îl tolerau, nu aveau ce să facă, căci întregul corp didactic habar nu avea cum să întemeieze statistic cercetările la care lucra.

Eheeei, recitind ce am scris aici văd clar şi marile cogniţii iraţionale, că nu mi-a plăcut faculta din cauza dezamăgirii faţă de viaţa studenţească. Dar vai, câte cursursi nu se ţineau lăsându-mă să bat cărturescian străzile Clujului, de câte ori nu m-am dus la curs ca să mă trezesc la Belvedere. Hai să trecem însă la…

Chestiuni concrete.

Dacă ai ajuns să deţii adevărurile supreme ca om de ştiinţă cred că e raţional să fii şi un om de ştiinţă relaxat, senin, înţelept, imperturbabil, tolerant. Nu era cazul cu tinerii cognitivişti care erau agresivi faţă de tot ceea nu însemna cognitivism, creându-şi de altfel şi o reputaţie de talibani ai psihologiei la nivel naţional. Am putea compara felul în care ne iniţiau în tainele psihologiei cognitive cu felul agresiv în care ţi se vinde un ghiul în piaţă, pe principiul repede repede ca acu’ vine poliţia!

Poliţia era de fapt psihanaliza, care nu era luată în calcul nici măcar ca exerciţiu intelectual. Bivolaru, toreadorul statisticii o caracteriza de altfel printr-un singur cuvânt: Thrash! Cei care veniseră la psihologie “să cunoască adâncimile” sufletului uman erau îndemnaţi să dea examen la Litere, sau să-l citească pe Dostoievski “de la tarabă”. O atmosferă de răutate, de hei-rupism intelectual, identică probabil cu cea dintr-o uzină comunistă.

Facultatea de Psihologie şi de Ştiinţele Educaţiei era şi o mare maşină de făcut bani, printre primele din mediul universitar, o adevărată Psihologia SA, cu sute şi sute de studenţi ce se înghesuiau în weekenduri la “învăţământ la distanţă”. Totul se făcea pe bandă, nu existau bibliografii suplimentare de fapt nu exista nici o bibliografie, totul se făcea mecanic, cursurile fiind astfel croite încât să nu îţi mai lase timp pentru nimic. Îndoctrinarea era totală.

Se crea omul nou, al societăţii de consum, al societăţii care ia te uită că azi se află în criză. Fast food? Fast science! Neobosiţii Mircea Miclea şi Dan David erau un soi de GI JOE ai unei Psihologii de Comando, nişte profesori de intervenţie rapidă, care te pregăteau să fii eficient în lumea corporatistă, cu muncă, muncă şi iar muncă… Ştiţi genul ăla care vine şi te stresează că dacă nu te tranformi într-un roboţel obsedat de proprii indici de performanţă nu ai nici o şansă în lumea de mâine atunci, lumea de azi acum. Hai siktir!

Modulele lunare

Totul a culminat rapid în anul doi, la începutul căruia credeam că secretarele au greşit orarul, afişând pentru o lună, zi de zi, Psihologie Statistică. De fapt era corect, se trecuse la “Învăţământul pe Module”, cred că George Orwell ar fi fost mândru de aşa ceva. De la 8 la 12 aveai seminar iar de la 4 la 8 curs. Sala de lectura? Studiu individual? Dezvoltare Personală? Sport? Interacţiune Personală? P.U.L.A.. Cireaşa de pe tort era faptul că ocazional, în weekend, dădeai Examenul.

Miclea spunea că acest sistem era destinat formării elitelor. Mai ales după ce-am văzut Zeitgeist, mă ia greaţa. Până una alta, după ce atâta vreme am încercat să construim elite şi le-am suflat în cur la supradotaţi, iată că ne mănâncă maneliştii.

Sistemul nu e bun, s-a decretat odată ce turul de forţă al anului universitar 1999-2000 a luat sfârşit, si sistemul a fost întors în poziţia misionarului pentru sezonului următor al realityshowului psihologi în devenire.

Poante de pe vrema modulelor:

A) Dan David, sfatul expertului: Dacă te simţi singur, fără prieteni, la pământ, nu ai absolut nimic de făcut într-o seară, este mai “terapeutic” să bei o sticlă de vin decât să cazi pradă depresiei. Mai bine ieşi la alergat ar spune autorul acestui post satanic. Centri cerebrali implicaţi ar fi cam aceeaşi şi în plus, nici nu te vei mai simţi mahmur a doua zi.

B) În faţa marasmului ridicat de sistemul modular, ştudenta achieveriţă, oiţa cognitivistă, devoratoare de Cosmo se ridică şi răbufneşte acuzând că nu mai are timp de socializare. Un asistent trepăduş căruia chiar i-am uitat numele o sfătuieşte patern ca seara să meargă într-un bar şi să îmbete. Yaks, iată cum Pascal Bruckner bine le mai spunea în “Obligaţia fericirii”: sclavi în timpul săptămânii, în comă alcoolică în weekend, asta aşa, că în loc ca societatea noastră să intre în postistorie a intrat în criza.

C) Pentru că tot veni vorba de treburi bipolare, de neuitat sunt seminariile lui Bivolaru, care în timp ce preda complicate operaţiuni statistice la vreo şapte grupe, vai, uita pe tablă datele valabile pentru cercetarea dezbătută cu grupa de dimineaţă. Grupele doi – şase se făceau că înţeleg şi pe la sfărşitul zilei, vreo “elită” din grupa şapte se prindea până la urmă ce e ceva în neregulă.

Rocada mică. Paradigmatic vorbind.

După ce ne-au spălat la creier că totul stă în statistică, în clopotul lui Gauss carevasăzică, pe final de facultate, adică în anul patru, iluştrii s-au prins că nu e bine, intrând într-o pasă oarecum umanistică. “Uităm de marile probleme ale vieţii, uităm de dragoste, uităm de moarte, ne afundăm în statistici” medită corpul profesoral” şi hop şi aşa ne trezirăm cu un curs de cercetări calitative, cu interviuri, observaţii participative şi partcipări observtive, să mai spele noianul de prelucrări statistice.

Final? Nu sunt în stare de un final. Stomacul meu întors pe dos poate oricând trage câte un fâs din ăsta. Cu o strânegere de inimă faţă de ceea ce am scris, am vizitat meterezele virtuale ale Facultăţii de Psihologie Cluj, ăştia au fost pe fază şi au cumpărat la fix numele de domeniu, atât doar că l-au americănizat, să văz şi eu ce mai zice vârful de lance Cogniţie Creier Comportament: am aflat aşadar, conform ultimelor cercetări ale reputatei reviste că scrisul eliberează şi parcă nu prea, că şi în Estonia, femeile sunt atrase de bărbaţi potenţi financiar, iar bărbaţii de femei mumoase. Hai pup!

Totusi, daca vorbeam de intermezzo, despre cat de “ciudati” pot sa fie oamenii. Concluzie trasa in urma scurtei reveniri printre ei, la intoarcerea motociclistilor de la Dakar.

Marque cu carja.
Jurnalistul moto:Iar te-ai paradit? Marque inocent: Pai cand am mai fost accidentat?
Dealerul moto: Mama, ce an ai avut, numai probleme! Marque inocent: Pai ce am mai facut in afara de faptul ca mi-am rupt femurul?

Din cate imi aduc aminte ultima oara cand mi-am rupt un os era prin 1996, iar prima oara in 1992.

Marele incident motociclistic a fost urmatorul, intr-o relatare protevistica: Doua KTM-uri intinse pe mijlocul drumului, cu motociclistii prabusiti. Ce s-a intamplat de fapt, pentru ca m-am plictisit sa dau explicatii. Prietena mea franand brusc in coloana nu a mai putut tine motocicleta iar eu veneam din spate sa trag langa, pentru ca se oprea coloana. Rezultat: KTM-ul prietenei, deja oprit, a venit peste al meu, obligandu-ma sa il las incet la pamant. Rezultat, nu s-a ranit nimeni, inclusiv motocicletele.

Desigur, e foarte incitant sa lansezi comentarii uite-l pe tipul de la Motociclismo, ce fraier, zacea in mijlocul soselei cu motoreta.
Asta, imi aduce aminte de o alta faza relevanta pentru inteligenta romaneasca. In 1998, a venit in Skate Park Herastrau echipa Roces Olanda sa faca o demonstratie. Si au aratat niste lucruri cu mult peste nivelul romanasilor. Problema a fost ca au mai dat si de cateva ori cu fundul de halfpipe, fara sa se rupe, dar suficient ca sa il faca pe rollerul roman average sa nu mai poate de ras si sa zica ca olandezi e fraieri. Word.